Murals (2008) by PHANTAST - Graffiti - Cultural Music & Art Association inc. - 98 Milne St. Benleigh
CEL MAI TAINIC PASAJ DIN EVANGHELII (Luca 16).
Cînd Iuda spune: „ce risipă! e păcat de bani! un vas atît de scump şi s-ar fi putut ajuta atîţia săraci!”, Iuda vorbeşte în numele nostru al tuturor. Toţi judecăm ca el: da, e păcat, atîta risipă de mir şi sunt atîţia săraci!… Vorbeşte logica omenească, migăloasă şi pizmaşă. (Pentru noi înşine nimic n-ar fi prea scump, pentru alţii orice e prea mult. Şi nici pe noi nu îndrăznim să ne răsfăţăm!) Vorbeşte meschinăria îngrijorată de a limita pornirea spre dărnicie ori spre sacrificiu.
Iar răspunsul lui Hristos, niţel brusc: „ia mai dă-i încolo de săraci, că or să tot fie săraci cît va fi lumea şi o să-i tot aveţi, pe cînd pe mine nu, iar femeii acesteia i-a fost milă de mine” – răspunsul acesta e de natură a stîrni cea mai justificată (righteous) indignare a fariseului care mocneşte în fiecare din noi. E nedrept şi scandalos! ne vine a zice, mai grijulii de gospodărire şi chiverniseală decît oricînd.
Aşa să fie: orgoliu din partea miruitului? (Să nu fie!) Ori nepăsare faţă de alţii? (Să nu fie!) Prea bună părere despre sine şi nevoie de alintare? (Să nu fie!) Dispreţ pentru săraci? (Să nu fie!)
Ungerea din Betania e altceva. De fapt e o lecţie – ca tot ce se petrece şi se spune în Evanghelii. Cele rostite pentru noi sunt rostite, să ne fie de învăţătură.
Şi ni se dă o lecţie grea, anevoie de adus la îndeplinire: datoria noastră cînd vedem o suferinţă, un om în pătimire, pe aproapele nostru pe o oarecare cruce, ori în apropiere, în preajma, în perspectiva unei cruci, datoria noastră nu este să ne refugiem în abstracţiuni şi generalizări, în dragostea de omenire şi emiterea dorinţei de a se modifica legile şi sistemele sociale, ci e să-l ajutăm şi să-l mîngîiem şi, pe loc, să-l covîrşim cu bunătatea noastră pe omul acela şi suferinţa aceea anume.
Nimic nu-i prea bun, nimic nu-i de ajuns, nimic nu-i prea scump pentru lovitul, năpăstuitul, suferindul, nenorocitul nostru semen, chip al lui Dumnezeu”.
Maria Magdalena asa gîndeste - si de aceea purtarea ei va fi relatatā atîta vreme cît li se va citi oamenilor din Evanghelii. Asa cugetā si asa face: vede pe Hristos, ghiceste imensa lui durere, presimte tragica lui soartā, întelege cā-i vorba de o jertfā. Si nu mai stie decît un singur lucru: sā-l mîngîie pe nevinovatul prigonit... Cuteazā sā-L ducā cu vorbe bune si sā-L mintā pe Hristos...( Nicolae Stanhardt, “Jurnalul fericirii”)