Murals (2008) by PHANTAST - Graffiti - Cultural Music & Art Association inc. - 98 Milne St. Benleigh

"Spusu-i-au lui ceilalti ucenici: 'Am vazut pe Domnul'! Dar el le-a zis :'Daca nu voi vedea , in palmele Lui, semnul piroanelor si daca nu voi pune degetul meu in coasta Lui - nu voi crede!" ( Ioan, 20,24).

Providenta il pastrase pe apostolul Toma, pentru severa verificare a minunii Invierii. Lipsind dintre tovarasii sai apostoli, in marea Duminica a ridicarii din mormint, ii era harazit lui de sus sa se incredinteze, cu ultima certitudine, ca Domnul si Invatatorul sau e viu. Cite vijelii de tagaduiala, de suspiciune si de insulta n-au trecut peste aceste texte sacre si naive, de doua mii de ani incoace!...

Apostolii martori si evanghelistii cronicari au fost supusi la tot felul de carantine si de perchezitii: Au fost, rind pe rind, considerati ca inselatori, facatori de basme, pacaliti si pacalitori, visatori de vise, vizionari, halucinati si datatori de halucinatii... Si toate aceste presupuneri si banuieli jignitoare si-au trait traiul si au murit in praful bibliotecilor!... A ramas in picioare adevarul integral, vazut cu ochii mintii, dar treji, si istorisit cu o sfinta nevinovatie... Cum era oare cu putinta ca acesti oameni - la inceput slabi, fricosi, legati de prejudecatile si pamintul Galileii - sa se ridice vultureste pina la conceptiile crestinismului universal si la vasta pricepere a marilor si stravechilor profeti evrei? Intr-un singur fel : Ca sub colinele Galileii si sub cazanul lacului Ghenisaret, sa se deschida, prin minune, vulcanul duhovnicesc, care s-a deschis prin Invierea Domnului din morti ! (Gala Galaction, Ziua Domnului, Bucuresti 1958)

Archived News

SFD Log In