DRUMUL MAGILOR (10) SAMUEL

   SAMUEL SCHIMBĀ TEOCRATIA  ÎN REGAT.

Dumnezeu în Vechiul Testament formeazā si continuā poporul Israel, îl elibereazā din Egipt si-l conduce.
TEOCRATIE = DUMNEZEU CONDUCE DIRECT POPORUL
Dumnezeul lui Abraham aude strigātul de durere si suferintā cînd ei sunt sclavi îi elibereazā din Egipt si activeazā Legāmîntul.
Legāmîntul dintre Dumnezeu si poporul Israel este ca un tratat antic de suveranitate, care stipuleazā cā Dumnezeu va fi regele lor si ei vor fi poporul Lui.
Ca si alte tratate de acest fel, Legāmîntul începe cu identificarea Regelui si trece în revistā faptele Lui (Creatia), si continuā cu interzicerea altei loialitāti, cu asigurarea pācii pe pāmînt, si se terminā cu termeni de schimbare periodicā si asigurarea binecuvîntārii asupra celor credinciosi si pedeapsā asupra celor neloiali.
Acesta este cadrul formārii primelor 5 cārti din Biblie, numite TORA sau PENTATEUH sub autoritatea lui Moise.
Tora este cunoscutā sub denumirea de "Lege" si are reglementāri cazuistice similare in formā si continut cu alte coduri legale din Rāsārit.
Este o inovatie însā interzicerea altor zeitāti, ca si marcarea si asigurarea  libertātii.
Nu se face diferentā între Legea ceremonialā, civilā sau moralā - întreaga viatā este sub legāmînt:
- Legea ceremonialā opreste infidelitatea altor religii si dezvoltā ideia de memorie colectivā si ascultare a Legii;
- Din punct de vedere civil, Tora este fundamental teocraticā, cu convingerea cā orice conducātor este sub lege si nu creator al legii ( efect democratic).
- Moral, tora protejeazā familia si participarea ei economicā în lucrarea pāmîntului, care este darul de la Dumnezeu;
   protejeazā persoana si proprietatea, observā rezolvarea corectā a disputelor si tranzactiilor economice,
   stipuleazā grijā si protectie specialā pentru cei vulnerabili : vāduve, orfani, strāini si sāraci.
Grija de cei vulnerabili reflectā ideia unui singur Dumnezeu care aude strigātul sclavilor.

Samuel se naste la anul 1105 înainte de Hristos.
Lla cererea poporului,Samuel  schimbā TEOCRATIA  în REGAT, si mentioneazā drepturile regelui (1 Regi 8:11).

TEOCRATIA ÎMPĀRĀTIEI LUI DUMNEZEU.
În Noul Testament, Hristos anuntā schimbarea REGATULUI / ÎMPĀRĀTIEI politice în  "Împārātia lui Dumnezeu" care a venit si deja lucreazā prin cuvîntul si faptele Lui.
Iisus este gata sā fie "servitorul tuturor" (Marcu 9:35),
sā aducā pe cel din urmā în frunte,
sā ridice grija de mîine si de pîine a  sāracilor,
sā deschidā împārātia copiilor si a celor nevinovati,
sā initieze participarea la aceesi masā cu pācātosii,
o conversatie deschisā cu femeile - a binecuvînta copiii, a primi pācātosii, a trata femeile ca egale (Ethics, Allen D. Verhey).

 GRESALA FUNDAMENTALA A LUI HRISTOS: NU A CEDAT IN FATA CELOR 3 ISPITIRI !
"Crestinātatea s-a lepadat, fārā sā-si fi dat ea singurā seama, de crestinism.
Trebuie din cauza aceasta sā se întample ceva pentru a se încerca readucerea crestinātātii la crestinism (Sorenn Kierkegaard - „Scoala crestinismului”).

Legenda Marelui Inchizitor din romanul Fratii Karamazov de F.M.Dostoievski.

"In poemul lui Ivan Karamazov,  Iisus Hristos descinde „necanonic” în orasul Sevvila din secolul al XVI-lea în timpul Inchizitiei.
El coboarā într-un oras terorizat, supus celor mai crude represalii si în care puterea se pare cā apartine Marelui Inchizitor.
Sevvila lui Ivan se pare cā este o teocratie din care se desprinde o dictaturā personalā.
Recunoasterea lui Iisus de cātre multime, cele doua atribute morale prin care se reveleaza- „nemārginita-I bunātate si blîndetea”, minunile sāvîrsite ca si cincisprezece veacuri in urmā, sunt elemente ce asigurā veridicitatea tabloului.
Singurele cuvinte pe care le rosteste „Talifa-kumi”, trimit la scena biblicā (Luca 8:54), iar rechizitoriului aprins al cardinalului i se rāspunde printr-un sārut.
Cardinalul ordonā arestarea Lui si nimeni din multimea pînā atunci evlavioasā, plinā de entuziasm evanghelic nu se gîndeste („atît de strunit si de plecat este poporul”) sā împiedice strājile sā-si faca datoria.
Iisus Hristos coboarā într-un oras terorizat, supus celor mai crude represalii si în care puterea se pare cā apartine nu curtii sau împaratului, cît cardinalilor si mai ales marelui Inchizitor. Acest despot este in acelasi timp si un renegat. Cîndva a stat si el în pustie, unde s-a „hrānit cu aguride si rādācini” sperînd cā va reusi sā atingā perfectiunea, dar revine în lume unde s-a alāturat „oamenilor întelepti”, celor care s-au strāduit sā îndrepte lucrarea de mîntuire a lui Iisus Hristos, pe care refuzā sā o mai urmeze si sā o slujeascā ca pe o nebunie.
Confesiunea sub forma de interogatoriu a bātrînului cardinal, care simte nevoia sā spunā „tot ce a gîndit în sinea lui timp de 90 de ani”, vizeazā declinul unei societāti în care ideea de Dumnezeu este doar o aparentā a unei vieti superficiale si decāzute.

Marele Inchizitor are la dispozitie logica de fier, vointa îndreptatā spre înfāptuirea unui plan bine determinat. Ceea ce contracareazā aceasta atitudine este smerenia lui Iisus Hristos, blînda Sa tācere care conving si transmit mai mult decît toatā puterea argumentārii Marelui Inchizitor.
Bātrînul cardinal nu crede în Dumnezeu, dar nici in om. Pierzînd credinta în Dumnezeu, nu mai poate crede în om.
Crestinismul nu impune numai credinta în Dumnezeu, ci si în om. Înainte de orice, inchizitorul neagā ideea divino-umanitātii, a apropierii si coeziunii temeiurilor divine si umane în libertate. El s-a ridicat impotriva lui Dumnezeu în numele omului, al celui mai mārunt dintre oameni, al aceluia în care el nu crede, dupā cum nu crede nici în Dumnezeu.
Inchizitorul cunoaste slābiciunea poporului, stie reactiile, psihologia maselor, posibilitatile de manipulare: „norodul care azi Ti-a sārutat picioarele, la un singur semn al meu, se va repezi sā adune tāciunii împrāstiati în jurul rugului Tāu, stii Tu asta?”.
Measnikov este de pārere cā ruperea de Iisus Hristos, dezicerea, se produce pornind tocmai de la deosebirile referitoare la modul de a considera conditia umanā.
Strāduinta inchizitorului este de a arāta cît de insuportabilā este pentru omul rāzvrātit libertatea (de a opta, de a decide, libertatea dilemei, zbuciumul), care nu-i poate aduce fericirea. Marea eroare, fundamentala greseala (din punctul de vedere al cardinalului) si pe care i-o imputā lui Iisus cu un resentiment înmuiat în amārāciune – a fost aceia de a nu fi cedat in fata celor trei ispitiri.
Berdiaev este de pārere cā cele trei întrebāri puse de „duh” lui Iisus „preconizeazā întreaga desfāsurare de mai tîrziu a istoriei lumii.”
Dogma celor trei ispitiri formeazā o întreagā teologie moralā rezumatā în trei idei care stau la baza lumii, adevarate principii morale care stîrnesc cele mai ascunse laturi ale fiintei umane supusā vicisitudinilor vietii. De altfel este si cea mai mare provocare, cea mai inteligentā manipulare a maselor de cātre propriile lor slābiciuni.
1. Dacā Iisus ar fi acceptat sā prefacā pietrele în pîini, întreaga omenire l-ar fi urmat imediat. El a refuzat însā pecetea pîinii reale, pāmîntesti, in numele libertātii si al pîinii ceresti: „nu numai cu pîine va trāi omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu. Iisus este Mîntuitorul celor putini si tari in credintā. De cei multi si slabi se ocupā Marele inchizitor, democrat si imunitar. În ceea ce îl priveste personal, admite cele trei ispitiri considerandu-le drept o chintesentā a întelepciunii supreme: „în lume (afirma Valeriu Cristea referindu-se la opinia cardinalului) - existā trei forte, unicele pe pāmînt, în māsurā sā înfrîngā si sā subjuge definitiv in numele propriei lor fericiri, constiinta acestor bicisnici rāzvrātiti. Si aceste trei forte sunt miracolul, taina si autoritatea.”
2. A doua ispitire aduce în prim plan posibilitatea cāderii sau a decāderii umane din planul de mîntuire al lumii: „ n-ai vrut sā te lasi dus în ispitā si nu Te-ai aruncat jos”. Replica pe care o va da Iisus aratā tocmai māretia si suprematia Fiului lui Dumnezeu: „Sā nu ispitesti pe Domnul Dumnezeul tāu.”
Tocmai de a aceste trei forte (miracolul, taina si autoritatea) se folosesc predecesorii si colegii Marelui inchizitor în încercarea lor de a corecta lucrarea lui Iisus Hristos. De altfel el dezvāluie secretul care stā la baza ideilor „mesianice”: „noi nu suntem cu Tine, ci cu el, acesta este tot secretul nostru. Demult numai suntem cu Tine.” Trādarea s-a consumat cu opt veacuri in urmā, cînd reprezentantii credintei romane au primit de la el „împaratiile pāmîntesti”, darul din urmā pe care Iisus de asemenea l-a refuzat respingînd si cea de-a treia ispitire a satanei.”
3.  Domnului Dumnezeului tāu sā te închini si Lui singur sā-i slujesti.” Nemultumirea cardinalului este aceia cā, nu a reusit sā-si desāvîrseascā planul: „Noi am primit de la el Roma si spada cezarului, decretîndu-ne stāpînitorii pāmîntului, singurii lui împārati, desi nici pînā în ziua de azi n-am apucat sā ne desāvîrsim lucrarea începutā.”
(Dr. Stelianos Gombos, Despre metafizica Cuvîntului).

• < Prev
• Next >